PE SCURT
Parlamentul se convoacă astăzi, la ora 14:00, într-o ședință pentru a iniția procedura de demitere a procurorului general, Eduard Harunjen.
Pe agendă figurează proiectul de hotărâre cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de Procuror General a lui Eduard Harunjen.
PE LUNG
Anunțul privind convocarea ședinței Legislativului a fost făcut ieri de șeful statului. Igor Dodon, care în repetate rânduri a cerut demisia lui Harunjen, a declarat că, imediat după efectuarea procedurilor pe dimensiunea legislativă, va fi gata să semneze decretul de demisie a ppocurorului general.
Anterior, demisia lui Eduard Harunjen a fost solicitată de prim-ministra Maia Sandu. Mai mult, reprezentanții societății civile au lansat o petiție online în care se solicita demisia procurorului general. Eduard Harunjen a declarat însă că nu are niciun motiv să demisioneze benevol din funcție. Șeful Procuraturii Generale a mai spus că noua guvernare ar fi interesată să țină sub control organele procuraturii.
Eduard Harunjen a fost numit în funcția de procuror general în 2016.