PE SCURT
Președinta Comisiei Elelctorale Centrale, Alina Russu, a depus cererea de demisie din funcție. „Nu a fost o decizie simplă, însă una asumată și pe deplin responsabilă”, a declarat Alina Russu.
PE LUNG
Deși nu menționează clar cauzele demisiei sale, în anunțul său de pe Facebook Alina Russu face referire la utimele modificări ale Codului electoral operate de Parlament, precizând că „imixtiunea în oricare din componentele procesului electoral este incompatibilă cu dezvoltarea liberă a democrației participative”.
„Implementarea inițiativelor de ultimă oră a modificării cadrului normativ în materie electorală ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare. Colegele și colegii cu care am avut onoarea să activez, instituția per ansamblu, pe care am avut onoarea să o conduc sunt de valoare, capabili de a îndeplini sarcinile de organizare a oricărui scrutin”, a menționat Alina Russu.
Alina Russu a fost numită în funcția de președintă a CEC la 27 iunie 2016.