Premieră pentru Moldova! Naționala de futsal s-a calificat la FIFA Futsal World Cup

În premieră pentru Republica Moldova, echipa națională de futsal „Tricolorii” s-a calificat în faza următoare a turneului FIFA Futsal World Cup de pe prima poziție în grupa H.

Echipa antrenată de Vladimir Vusatîi a înregistrat trei victorii la rând.

Primul meci de Țara Galilor s-a încheiat cu scorul 8-4, meciul cu Irlanda de Nord – cu scorul 13-3. În ultimul meci din grupă jucătorii noștri au avut un adversar mai dificil, dar în cele din urmă au câștigat cu 2-1 în fața Finlandei.

În faza următoare a competiției, R. Moldova va juca împotriva echipelor din Azerbaidjan, Slovacia și Muntenegru. Mini-turneul va avea loc în luna octombrie 2019.

Pentru acest turneu preliminar, selecționerul Vladimir Vusatîi a convocat următorii jucători: Cristian Obadă, Sergiu Tacot, Ion Anton (toți, FC FIAT Autobergamo Deva, România), Constantin Burdujel, Andrian Laşcu, Iulian Cojocaru (toți, CS United Galaţi, România), Serghei Burduja (GKS Komprachcice, Polonia), Alexei Capsamun, Andrei Negara, Sergiu Nicolaiciuc, Ivan Caraman (toți, Dinamo Chișinău), Alexandru Ţîmbalist, Sergiu Munteanu (ambii, Balkan Pharmaceutecals), Constantin Gurjui (Olimpia).

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.