Președintele Igor Dodon a negat faptul că expulzarea de către SIS a celor șapte profesori turci din R Moldova ar fi „un tribut” acordat președintelui turc Recep Tayyip Erdogan pentru reparația sediului Președinției.
Șeful statului susține că în cadrul întrevederilor cu Erdogan niciodată acest subiect nu a fost abordat.
„ O să-l citez pe domnitorul Ștefan cel Mare, care nu plătea tributuri nici la turci, nici la alții. Atunci, când am fost ales de cetățeni în funcția de președinte, am promis că sediul Președinției va fi reconstruit. Nu de aceea că avem nevoie de oficii, dar pentru că e un simbol al statului. Clădirea a suferit în urma tentativei de stat din aprilie 2009 și am spus că o voi repara fără a utiliza bani publici”, a menționat președintele Dodon la postul public de televiziune.
Oficialul a spus că s-a adresat după susținere financiară în Turcia, Azerbaidjan, Federația Rusă și că partenerii din Turcia au declarat că sunt gata s-o acorde, „pentru că anual susțin zeci de proiecte sociale în RM, valoarea acestora pe parcursul ultimilor două decenii depășind peste 100 mil, de dolari”.
Dodon a menționat că Președinția nu a fost implicată în cazul expulzării profesorilor de la liceul moldo-turc Orizont, declarând că SIS-ul a fost scos din subordinea instituției prezidențiale în anul 2016.
„În cadrul multiplelor întrevederi pe care le-am avut cu președintele Erdogan niciodată acest subiect nu a fost abordat – ceea ce ține de expulzarea unor cetățeni turci. De aceea în acest caz, Președinția nu a fost implicată. SIS a fost scos din subordinea președintelui în 2016. Doar a doua zi, am solicitat informații de la SIS cu privire la acest caz”, a adăugat Igor Dodon.
El a mai spus că președintele Erdogan va vizita R. Moldova în luna octombrie în RM. „Va veni în această vizită oficială, care se pregătește de trei ani”, a adăugat oficialul.
La finalul acestui subiect, fiind întrebat „Ce ar zice Ștefan cel Mare despre faptul că turcii repară clădirea Președinției?”, președintele Dodon a spus zâmbind „Cred că s-ar bucura”. De notat că anul 2018 este declarat de Igor Dodon prin decret prezidențial drept anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Reamintim că la 6 septembrie SIS a anunțat că „șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indici că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova”.
Amnesty International Moldova a declarat că acțiunea serviciilor de securitate a fost făcută cu încălcare flagrantă, percheziționare și ridicare, cu violarea normelor cu privire la libertatea și securitatea persoanelor, stipulate în convențiile la care Republica Moldova este parte.
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a cerut Guvernului R. Moldova explicații pe marginea cazului până la data de 5 octombrie 2018. În document se precizează că Guvernul a fost somat să răspundă la câteva întrebări. Printre ele, Guvernul este întrebat dacă cetățenii turci au avut posibilitatea să schimbe decizia privind extrădarea sau dacă aceștia au solicitat azil politic în R. Moldova.