Partidul Acțiune și Solidaritate cere explicații autorităților pentru situația periculoasă din centrul capitalei. Aceasta după ce în ziua unor proteste de amploare organizate de cetățeni, autoritățile au aprobat o manifestație cu frigărui, mâncare, scaune și muzică de sărbătoare.
„În ziua unor proteste de amploare organizate de cetățeni, autoritățile au aprobat o manifestație cu frigărui, mâncare, scaune și muzică de sărbătoare! Așa ceva nu se poate! Cerem explicații autorităților pentru situația periculoasă pe care o creează!
Trebuie sa ieșim cât mai mulți azi in PMAN, să protestăm pașnic, sa le arătăm că nu ne e frică!”, se arată în mesajul PAS.
Precizăm că astăzi cu câteva ore înaintea protestului masiv anunțat de Mișcarea de Rezistență Națională ACUM, în centrul capitalei a fost instalată o scenă și amenajate bucătării improvizate, aduse mese, scaune, corturi și produse alimentare. Aceasta în cadrul unui miting, organizat de transportatori și organizația „Salvgardare” , condusă de activista Maia Laguta, împotriva scumpirii carburanților.
Totuși, mai mulți cetățeni au declarat reprezentanților mass-media că au venit în centrul capitalei, la îndemnul Partidului Șor, deși formațiunea nu a cerut autorizație de la Primărie pentru organizarea unei acțiuni de protest.
Radiochisinau.md scrie cu referire la purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, că organizatorii protestelor nu au anunțat anterior că vor aduce în PMAN corturi și grătare, deși acest lucru trebuia specificat.
Mii de moldoveni din țară și din diasporă sunt așteptați astăzi, începând cu ora 14.00, în Piața Marii Adunări Naționale, unde Comitetul Mișcării de Rezistență Națională ACUM organizează un protest antiguvernamental. Protestul, numit de organizatori Adunarea Generală a Cetățenilor, va continua și noaptea, iar a doua zi manifestanții vor marca împreună Ziua Independenței.