Preşedintele Igor Dodon a reiterat astăzi că nu va renunţa la candidatura lui Victor Gaiciuc în funcția de ministru al Apărării, declarând că forţele armate ale ţării trebuie să fie conduse de o persoană puternică şi de încredere
Declaraţia, făcută pe pagina sa de Facebook, survine după ce şeful statului a participat la ședința Consiliului Republican al Uniunii Ofiţerilor din Moldova, care e condusă de generalul Victor Gaiciuc. Reamintim că Igor Dodon a refuzat de două ori candidatura propusă de Guvern a lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al Apărării, propunând în schimb candidatura generalului Victor Gaiciuc.
“Uniunea Ofiţerilor din Moldova are un aport considerabil în ajutorarea veteranilor Forţelor Armate şi insuflarea spiritului patriotic tinerei generaţii. Preşedintele acestei organizaţii, generalul Victor Gaiciuc, este o personalitate respectată şi demnă, un patriot al ţării sale natale şi un profesionist în domeniul militar. Anume o astfel de persoană trebuie să se afle la conducerea Ministerului Apărării al Republicii Moldova”, a menţionat Igor Dodon.
Preşedintele a precizat că va “susține oricând pe cei care cu adevărat luptă pentru statalitatea și integritatea națională a Republicii Moldova”.
Drept urmare, Guvernul a aprobat pe 19 septembrie o decizie de sesizare a Curţii Constituționale privind interpretarea articolului 98 alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova.