Legile revotate de Parlament, săptămâna trecută, au fost semnate și transmise astăzi președintelui Igor Dodon pentru a fi promulgate, a anunţat astăzi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Oficialul şi-a exprimat speranţa că de data aceasta şeful statului va da dovadă de descernământ constituţional şi le va promulga, în caz contrar Parlamentul se va adresa Curţii Constituţionale.
„Astăzi am semnat legile revotate săptămâna trecută în Parlament şi au fost expediate preşedintelui Dodon să fie promulgate. El este obligat să promulge legile votate a doua oară. În situaţia în care va refuza şi de această dată, bineînţeles, ne vom adresa Curţii Constituţionale, dar totuşi sperăm că are atâta discernământ constituţional şi înţelege ce înseamnă să respecte Constituţia“, a declarat Andrian Candu după şedinţa săptămânală de astăzi a Partidului Democrat.
Andrian Candu a precizat că în această problemă, guvernarea va merge “până la capăt”. “Cu regret, în această confruntare care nu ar trebui să fie pentru că fiecare instituţie trebuie, le place sau nu le place, să respecte legea şi Constituţia”, a adăugat politicianul.
Pe de altă parte, preşedintele Igor Dodon a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că, cel mai probabil, va promulga legile revotate de Parlament, însă se va adresa şi el Curţii Constituţionale ca să verifice constituţionalitatea acestora.
“Constituţia obligă preşedintele ţării să promulge legile după ce au fost votate a doua oară şi ele vor fi promulgate. Da, preşedintele ţării, dacă nu este de acord cu legea X, Y, oricare dintre ele, se adresează la Curtea Constituţională pentru a spune că sunt anticonstituţionale”, a menţionat Igor Dodon.
Preşedintele a precizat că, în cazul legilor revotate de Parlament, după ce va discuta cu sindicatele şi cu academicienii, acestea vor fi, cel mai probabil, promulgate, iar ulterior vor fi transmise la Curtea Constituţională ca să fie verificată constituţionalitatea acestora.
Precizăm că pe 21 septembrie Parlamentul a menținut votul exprimat anterior pentru legile remise spre revotare de șeful statului.
Astfel, deputații au revotat Legea cu privire la energetică, Legea cu privire la tichetele de masă, Legea pentru modificarea și completarea Codului muncii, Legea cu privire la prevenirea și combaterea terorismului, Legea cu privire la distincțiile de stat ale Republicii Moldova și alte trei Legi de modificare și completare a unor acte legislative.
Potrivit art.93 din Constituție, preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, preşedintele promulgă legea.