Premierul Pavel Filip a început şedinţa de astăzi a Guvernului, având o sticlă de whisky pe masă. După cum a relatat premierul, sticla fără timbru de acciz a fost procurată fără mari probleme de pe un site de anunţuri, la indicaţia sa, pentru a atenţiona instituțiile de stat despre contrabanda cu alcool pe site-urile specializate.
Pavel Filip a recunoscut că a recurs la această acţiune, după ce o companie din domeniu i s-a plâns că autorităţile tolerează contrabanda, dar şi îngenunchează pe alții care activează legal. Aceasta a acuzat colaboratori vamali că ar fi blocat ilegal camioanele cu marfă în vamă.
“Mă refer la băuturile alcoolice. Există un site în RM: 999.md. Am deschis acest site și din toate raioanele poți comanda băuturi alcoolice în cantități nelimitate. Iată astăzi dimineață au fost cumpărate 10 sticle de whisky, care este fără timbru fără acciz. Acestea sunt vândute și prin restaurante. Poate sunt în vitrină sticle cu accize, dar în vânzare vând contrafăcute.“, a relatat premierul.
Pavel Filip a precizat că în RM nu va fi înregistrată o dezvoltare economică, iar autorităţile nu vor putea să plătească pensii și salarii decente, să facă investiții, atât timp cât agenţii economici nu vor activa în cadru legal.
“Nu vom avea posibilitatea să corectăm lucrurile atâta timp cât nu vom înţelege că în acest domeniu trebuie să racţionm prompt. Suntem cu toţii aici: Vama, PA, CNA, SIS-ul. Cine trebuie să intervină pentru a face regulă în acest sens? În Moldova s-au obişnuit că pot lucra în afara legii. Aşa nu mai poate merge“, a spus premierul Pavel Filip.