Maia Sandu: Dodon nu ar fi câştigat alegerile dacă nu era ajutat de Plahotniuc

Igor Dodon nu ar fi câştigat alegerile dacă nu era ajutat de Vlad Plahotniuc, oligarhul care controlează majoritatea parlamentară “proeuropeană”, omul care şi-a subordonat toate instituţiile statului, de la procuratură la primării, a declarat lidera PAS Maia Sadnu într-un interviu pentru Ziarul de Iași.

Astfel, Maia Sandu a menţionat că televiziunile controlate de Plahotniuc, care, nu întâmplător, retransmit canalele propagandistice de la Kremlin, au difuzat în campanie falsuri inventate de Dodon despre migranţi sirieni care ar fi venit în număr mare în Republica Moldova dacă ea câştiga alegerile.

„Chiar dacă public au declarat că sprijină un candidat pro-european, în realitate, Plahotniuc şi Partidul Democrat, pe care îl conduce, au sprijinit candidatul Kremlinului, pentru că le convine situaţia în care pot şantaja Occidentul cu faptul că ruşii sunt tot mai aproape”, a adăugat ea.

Potrivit ei, un preşedinte autentic proeuropean le-ar fi stricat această strategie şi i-ar fi deligitimat.

Întrebată ce va face de acum încolo, Maia Sandu a răspuns că va continua ceea ce a început anul trecut: să contribuie la consolidarea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS).

„Ne propunem să devenim cel mai puternic partid autentic proeuropean şi pro-democratic din ţară. Pentru noi aceste două dimensiuni – valorile europene şi democraţia – sunt indivizibile. Aşa cum a arătat şi cazul României, cel mai bun remediu împotriva corupţiei şi politicienilor corupţi sunt instituţiile democratice şi statul de drept.”, a menţionat Maia Sandu.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.