„Neutralitatea Republicii Moldova este afirmată în Constituție și nu există niciun motiv de îngrijorare că neutralitatea ar putea fi pierdută sau că în Moldova ar putea veni forțe militare străine (cu excepția celor care deja sunt dislocate în regiunea transnistreană)”.
Cu asemenea declarație a venit președintele Parlamentului Andrian Candu azi, drept urmare a declarațiilor președintelui Igor Dodon despre oficiul NATO la Chișinău și neutralitatea țării. Candu precizează în acest sens că îngrijorările președintelui Igor Dodon sunt neîntemeiate.
„Oficiul NATO deschis la Chișinău este un birou prin care se asigură o bună comunicare a acestei structuri internaționale cu instituțiile noastre militare. Deci este un oficiu tehnic, de informare și comunicare, nimic mai mult”, ține să precizeze Andrian Candu.
De asemenea, el a amintit că încă din perioada comunistă au fost puse bazele unor relații de colaborare cu structurile NATO, iar militarii noștri au început să fie antrenați în misiuni de pacificare, iar armata moldovenească a avut doar beneficii de pe urma acestei cooperări; la fel și securitatea națională.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a făcut publică luni intenția de a anula acordul privind deschiderea unui Birou de legătură al NATO la Chișinău. „Voi face tot posibilul pentru a anula această decizie (acordul privind deschiderea Biroului de legătură al NATO)”, a declarat Dodon luni pentru postul de televiziune RT.