Parlamentul a respins astăzi moțiunea simplă împotriva activității ministrului finanțelor Octavian Armașu, depusă de deputații socialiști.
PSRM a cerut demisia ministrului finanțelor, motivând întârzierea prezentării proiectului bugetului și politicii bugetar-fiscale, prin majorarea impozitelor și a datoriilor de stat, precum și micșorarea volumului de investiții.
Octavian Armașu a respins acuzațiile aduse, menționând că actualul guvern a reușit să stabilizeze relațiile cu partenerii internaționali astfel că în curând vor începe negocierile cu Fondul Monetar Internațional. De asemenea, potrivit acestuia, după formarea noului guvern au fost majorate încasările la buget, iar executivul a achitat o parte din datoriile formate anterior.
Pentru moțiune au votat 28 de deputați. Aceasta a fost a treia moțiune a socialiștilor. Primele două – împotriva ministrului Apărării, Anatol Șalaru, și a celui al Educației, Corina Fusu – de asemenea au fost respinse.
În același timp, PSRM a mai depus moțiuni simple, împotriva ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș și a ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc.
Foto: Constantin Grigoriţă