PCRM, cel mai probabil, va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip, înaintată de socialişti, însă comuniştii trebuie să se convingă că iniţiatorii acesteia au intenții serioase.
O declaraţie în acest sens a fost făcută astăzi de deputaţii comunişti Elena Bodnarenco și Oleg Reidman.
Aceasta survine după ce Partidul Socialiştilor a declarat că Partidul Comuniştilor și Partidul Liberal-Democrat au refuzat să semneze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Filip şi din această cauză, începând cu ziua de astăzi, „fracțiunea va înainta câte o moțiune simplă pentru fiecare membru de Guvern”.
”Opinia publică a fost indusă în eroare de către PSRM, precum că PCRM nu va susține moțiunea. Noi din prima zi am spus partenerilor noștri de opoziție din Parlament că susținem această inițiativă, având pretenții serioase față de cel mai neprofesionist și necompetent Guvern din ultimii 15 ani. Însă fracțiunea parlamentară este parte a partidului și deciziile se iau împreună cu Comitetul Executiv, membrii căruia nu sunt doar deputați”, a declarat Elena Bodnarenco.
În acest context, Oleg Reidman a menţionat că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului trebuie să aibă un conţinut argumentat din punct de vedere politic, şi nu unul beletristic.
„De aceea noi lucrăm asupra textului, iar varianta noastră vа fi discutată la şedinţa viitoare a executivului politic al formaţiunii. Problema principală este că acest vot de neîncredere să se soldeze cu un rezultat real. Pentru aceasta trebuie să fie o argumentare puternică şi serioasă”, a mai spus Reidman.
Precizăm că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului se depune cu 26 de semnături și se adoptă cu suportul a 51 de deputați, PSRM are numai 24 de semnături. Din acest motiv socialiştii i-au îndemnat pe comunişti şi liberal-democraţi să susţină această iniţiativă. Liberal-democraţii au declarat că prin aceasta socialiștii vor să-și impună agenda, iar liberal-democraţii nu vor să fie parte din aceasta.
La rândul lor, comuniştii au declarat că txtul trebuie să fie discutat la ședința comitetului executiv al PCRM, iar dacă acesta va aviza pozitiv, comuniștii vor semna săptămâna viitoare.
În aceste condiţii, neavând semnăturile necesare, liderul Socialiştilor Igor Dodon a anunţat că socialiștii, vor invita în fiecare săptămână câte un ministru să dea darea de seamă în fața Legislativului și vor înainte moțiuni de cenzură împotriva fiecărui ministru în parte.
Prima pe listă a fost ministrul Educației Corina Fusu. „Vor urma alți miniștri ai guvernării oligarhice”, a declarat Igor Dodon.