Delegația guvernamentală, condusă de premierul Pavel Filip, ar fi fost implicată într-un incident neplăcut produs ieri la bordul unei aeronave de pe ruta Chișinău – Munchen. Aceasta după ce ofiţerii de pază ai premierului ar fi încercat să mute bagajele pasagerilor prezenţi în avion, scrie www.omg.md.
Drept urmare, toţi pasagerii au fost nevoiţi să părăsească aeronava, inclusiv membrii delegaţiei care mergeau la Reuniune a Consiliului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană, şi să treacă repetat controlul.
Totuşi, nici Serviciul de Presă al Guvernului și nici Compania aeriană care operează zborul nu au confirmat sau comentat acest incident.
Astfel, potrivit portalului nominalizat, care face referire la surse din cadrul Aeroportului, aeronava companiei germane „Lufthansa”a fost parcată în preajma ieşirii destinate delegaţiilor oficiale, iar la bordul acesteia urmau să urce membrii delegaţiei guvernamentale care se deplasau la Bruxelles, unde urmează să participe pe 14 martie la cea de-a doua Reuniune a Consiliului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană.
După ce s-au îmbarcat, bodyguarzii premierului ar fi încercat să mute fără voie bagajele unor pasageri, lucru care a provocat nemulţumiri printre oameni. Însoţitoarele de bord au încercat să calmeze spiritele, dar fără succes. Astfel, acestea s-au adresat căpitanului aeronavei.
În cele din urmă, căpitanul a decis ca toţi pasagerii să părăsească aeronava, inclusiv membrii delegaţiei Toţi pasagerii au fost nevoiţi, repetat, să treacă controlul. Mai mult, toţi au fost obligaţi să prezinte însoţitoarelor de bord talonul de îmbarcare şi paşaportul. Cei de la Omega spun că şi premierul Filip a fost nevoit să se conformeze. Mai mult, acesta a avut dificultăţi să-şi găsească talonul de îmbarcare.
Moldova.ORG va reveni cu detalii imediat ce vor fi făcute declaraţii privind acest incident.