Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pus pe rol şi examinează două cereri ale Partidului Politic „Patria” privind excluderea din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.
Formaţiunea, a cărei cap de listă era Renato Usatâi, pretinde încălcarea dreptului la alegeri libere și discriminare, precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil, la prezumția nevinovăției și la proprietate.
Potrivit formaţiunii, odată cu excluderea chiar înainte de scrutinul electoral din 30 noiembrie, „zeci de mii de susținători și simpatizanți ai partidului au fost privați de dreptul lor constituțional de a vota pentru preferința sa politică”.
„Sperăm că această instituţie internaţională reputată va examina rapid şi echitabil cel două dosare”, a scris pe pagina sa de facebook Renato Usatâi.
De notat că la 6 martie, judecătoria Centru a decis că fostul partid al lui Renato Usatîi, ”Patria”, nu a folosit bani din străinătate în campania electorală. Anume această acuzaţie a fost unul din principalele motive pentru care formaţiunea a fost eliminată din cursa electorală.
Reamintim că, la 28 noiembrie 2014, instanţele de judecată au admis cererea Comisiei Electorale Centrale privind excluderea partidului „Patria” din cursa electorală, pe motiv că formaţiunea a folosit în campania electorală resurse financiare din străinătate.
Completul de judecată a decis atunci ca mijloacele financiare din străinătate, de 8,1 milioane, utilizate partidul Patria pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile din 30 noiembrie să se confisce ca venituri la bugetul de stat.