Fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor din R.Moldova a asistat astăzi, în cadrul vizitei la Moscova, la şedinţa plenară a Dumei de Stat din Federaţia Rusă.
Serghei Narîşkin, preşedintele Legislativului rus a îndemnat colegii să-i salute pe parlamentarii moldoveni, menţionând faptul că „socialiştii sunt principalii şi cei mai de nădejde parteneri ai Federaţiei Ruse”.
De altfel, ieri fracţiunea parlamentară a PSRM a avut o întrevedere separată cu Serghei Narîşkin, unde oficialul rus a menţionat că partenerul principal cu care vor fi purtate negocieri de relansare a exportului produselor moldoveneşti pe piaţa rusă va fi comisia parlamentară agricultură şi industrie alimentară, unde PSRM deţine preşedinţia.
Programul vizitei socialiştilor la Moscova a mai inclus o şedinţă comună în Duma de Stat a fracţiunilor parlamentare a PSRM şi Partidului „Spravedlivaia Rossia”, participarea socialiştilor la şedinţele pe grupe în comitetele de profil a Dumei de Stat, întrevederi cu înalţi oficiali de stat din Federaţia Rusă ş.a.