Administraţia de la Tiraspol va organiza recensământul populaţiei în a doua jumătate a lunii octombrie 2015. O decizie în acest sens a fost aprobată joi de executivul local din stânga Nistrului.
Astfel, recensământul populaţiei va avea loc pe parcursul a aproximativ două săptămâni – de la 14 până la 25 octombrie.
„Vor fi incluşi toţi locuitorii din stânga Nistrului, cetăţenii străini şi cei care nu deţin cetăţenie, dar care locuiesc aici. De asemenea, vor fi vizaţi şi cetăţenii străini, care se află temporar în regiunea transnistreană”, a declarat şefa statisticii de la Tiraspol, Natalia Slucinskaia.
Potrivit aşa-zisei legislaţii locale, recensământul populaţiei urmează a avea loc o dată la zece ani. Ultimul a avut loc în 2004.
Slucinskaia a spus că viitorul recensământ trebuie „să demonstreze modificările privind numărul, componenţa şi locul populaţiei, ce au avut loc în ultimii ani”. Procedura va fi finanţată din resurse extrabugetare.
Moldova.ORG precizează că anterior, administraţia de la Tiraspol, anunţase că recensământul populaţiei va necesita aproximativ 16,5 milioane de aşa-zise ruble transnistrene (potrivit ratelor la casele de schimb vlutar din stânga Nistrului ar fi aproximativ 1,4 milioane de dolari). Tot atunci, statistica locală anunţase o prognoză numerică pentru sfârşitul anului 2014 de circa 500 mii de locuitori.