Prima convenție moldo-americană organizată în SUA va avea loc pe data de 25 februarie 2014 la Washington. Organizatorii evenimentului sunt Fundația Moldova AID, Fundația Moldova și Asociația Moldovenilor din Chicago.
Convenția Moldo-Americană reprezintă o platformă publică pentru dialog și comunicare, care pledează pentru extinderea și consolidarea legăturilor stabilite între SUA și Republica Moldova, punându-și drept scop amplificarea cooperării economice, culturale și politice, sporirea relevanței și a oportunităților de susținere a Republicii Moldova în tranziția sa spre grupul democrațiilor funcționale occidentale.
Convenția Moldo-Americană invită la prima sa acțiune publică reprezentanți ai tuturor comunităților moldovenești din SUA, personalități recunoscute prin excelență în sfera lor profesională în business și sfera academică, cu origini moldovenești, precum și susținători americani ai Republicii Moldova.
Potrivit organizatorilor, obiectivul Convenției Moldo-Americane este de a afirma un angajament public în susținerea Republicii Moldova în procesul de consolidare a democrației, statului de drept și al dezvoltării economice. Convenția este deschisă tuturor persoanelor și grupurilor, care împărtășesc aceleași obiective.
Participarea la evenimentul de inaugurare a Convenției Moldo-Americane este liberă, pe baza de înregistrare. Cei interesați să participe la eveniment sunt rugați să se înregistreze în prealabil prin expedierea unei solicitări corespunzătoare în adresa Comitetului Organizatoric la următoarea adresă: [email protected] (Elena Dragalin).
În aplicația de participare se va menționa numele persoanei, afilierea organizatorică sau comunitatea pe care o reprezintă, precum și datele de contact: adresa electronica și numărul de telefon.
Termenul de înregistrare prealabilă – pînă la 31 ianuarie 2014. Evenimentul este susținut de către Ambasada Republicii Moldova în SUA.