Deficitul comercial al Moldovei se apropie de 2,5 mlrd USD

Din cauza decalajului considerabil inregistrat in evolutia importurilor fata de exporturi, balanta comerciala a Republicii Moldova a ajuns la finele lui lunii septembrie, la un deficit de 2 mlrd 468 mln USD. Astfel, deficitul comercial acumulat in anul curent, timp de 9 luni este cu aproape 53 la suta (861 mln USD) mai mare decat in aceiasi perioada a anului trecut.

Potrivit Biroului National de Statistica, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi la finele lui septembrie a fost de 32,8% cu 3,75 mai putin decat anul trecut. Astfel, in ianuarie-septembrie curent, moldovenii au importat marfuri in valoare de 3,67 mlrd USD, in crestere cu 45 la suta si au exportat marfuri in valoare de doar 1,2 mlrd USD, cu 30 la suta mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Cu tarile Uniunii Europene balanta comerciala s-a incheiat cu un deficit de 997,4 mln USD (cu 311,9 mln USD mai mult decat in anul trecut), iar cu tarile CSI – de 808,4 mln USD (in crestere cu peste 262,6 mln USD).

Cel mai mare deficit Republica Moldova l-a avut timp de 9 luni cu Ucraina (de 535,3 mln USD), Germania (227 mln USD), China (225 mln USD), Romania (216,7 mln USD), Federatia Rusa (208 mln USD), Turcia (150,6 mln USD), dar si Italia (100,7 mln USD).

Estimarile expertilor arata ca deficitul balantei comerciale ar putea atinge la finele acestui an cifra de 3 mlrd 530 mln USD. De mentionat ca in anul precedent Moldova a avut un deficit de 2 mlrd 348 mln USD.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare