Vasile Tarlev a avut o intrevedere cu vicepresedintele regional pentru Europa si Asia Centrala al BM

Moldova.ORG — Prim-ministrul Vasile Tarlev a avut o intrevedere cu Shigeo Katsu, vicepresedinte regional pentru Europa si Asia Centrala al Bancii Mondiale, informeaza serviciului de presa al Guvernului.

In cadrul intrevederii partile au efectuat un schimb de opinii pe marginea dezvoltarii economice a Moldovei si implementarii proiectelor comune.

Shigeo Katsu a salutat colaborarea eficienta stabilita intre parti si modul in care se desfasoara realizarea proiectelor comune in domeniile educatiei, investitiilor sociale, ocrotirii sanatatii, energetic, protectia mediului etc. Oficialul BM a acordat o atentie deosebita progreselor obtinute in implementarea reformei administratiei publice, care, in opinia sa, creeaza o baza fundamentala pentru obtinerea unor noi credite pentru dezvoltarea tarii.

Domnul Katsu si-a exprimat increderea ca noua Strategie de Asistenta a Tarii, negocierile asupra careia vor demara curand, va include directiile prioritare de dezvoltare economica a Moldovei.

Vasile Tarlev a adus multumiri Bancii Mondiale pentru sustinerea acordata Moldovei in toate domeniile de interes comun, mentionand in mod special sprijinul acordat in cadrul reuniunii donatorilor de la Bruxelles, de la finele anului 2006, cand Moldova a obtinut o asistenta financiara din partea organismelor financiare internationale de circa 1,2 mlrd dolari SUA.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare