Moldova.ORG — „Piata Moldovei a devenit foarte atractiva pentru investitiile straine”, a mentionat presedintele bancii ungare „OTP Bank” Sandor Csany, aflat cu o vizita de documentare in Moldova.
In cadrul intrevederii cu Prim-ministrul Vasile Tarlev cei doi au discutat perspectivele de colaborare in domeniul investitional, fiind examinate diverse oportunitati in acest sens.
Antreprenorul ungar a mentionat ca OTP Bank este una din cele mai mari institutii financiare din Europa de Sud-Est, ce acorda un spectru larg de servicii bancare si investitionale, inclusiv de leasing, creditare, produse bancare pentru economie si populatie etc. Totodata, Sandor Csany a comunicat ca detine cote de afaceri in diverse domenii intr-un sir de tari din regiune.
Antreprenorul ungar a subliniat interesul companiei ce o reprezinta de a realiza proiecte concrete in tara noastra in diverse domenii.
Printre posibilele domenii de cooperare au fost enuntate cel bancar, agro-alimentar, energetic, de constructii.
Prim-ministrul a specificat ca Guvernul Moldovei pledeaza pentru dezvoltarea dinamica si ritmica a sectorului bancar din tara, intru dezvoltarea economiei nationale in ansamblu. In acest context, potrivit Premierului, intentia bancherilor ungari de a colabora cu Moldova este salutabila.
Totodata, Vasile Tarlev a optat pentru determinarea posibilelor arii de colaborare, inclusiv in cele enuntate de antreprenorul ungar si a exprimat disponibilitatea de a acorda sustinerea necesara intru realizarea proiectelor investitionale comune.