Moldova.ORG — Ministerul Economiei si Comertului (MEC) si Proiectului de Ameliorare a Competitivitatii finantat de Banca Mondiala organizeza la 3-4 aprilie trei Sesiuni de instruire cu genericul „Reforma cadrului de reglementare a activitatii de intreprinzator in R. Moldova – implementarea evaluarii impactului de reglementare”, informeaza serviciul de presa al MEC.
La seminar vor participa Vice-ministrul economiei si comertului Viorel Melnic, membrii Secretariatului de evaluare a impactului de reglementare, reprezentantii administratiei publice centrale.
Scopul principal al aplicarii analizei impactului de reglementare este evaluarea costurilor si beneficiilor, costurilor si eficacitatii reglementarilor cu impact asupra activitatii de intreprinzator. Instrumentul in cauza este o metoda cantitativa si calitativa de masurare a presiunii care poate fi aplicata pentru oricare reglementare – lege aparte, cadru legislativ intr-un domeniu, sau chiar si pentru toata legislatia tarii. Metoda este utila atat pentru estimarea propunerilor de reglementare, a consecintelor de implementare, dar si a cadrului juridic deja existent.
Conceptul fundamental si unitatea de masura a analizei impactului de reglementare este activitatea normala a businessului. Identificarea acestei activitati se efectueaza in baza colectarii informatiei, consultarii celor cointeresasi din sectorul public si sectorul privat. Informatia furnizata de acestia este de o importanta deosebita pentru asociatii, uniunile de intreprinzatori, experti profesionali in domeniu, structurile autoritatilor administratiei publice.
Rezultatul aplicarii instrumentului de evaluare a impactului de reglementare este adoptarea unor reglementari necesare, fara invocare cheltuielilor majore neadecvate din partea sectorului public si a sectorului privat. Instrumentul in cauza este si unul de simplificare – consolidarea diferitor reglementari, rationalizarea (excluderea dublarilor), reducerea presiunilor administrative (micsorarea volumului de informatie ceruta si a frecventei prezentarii acesteia), dereglementarea (liberalizarea legislatiei).
Evaluarea impactului de reglementare este aplicat in majoritatea statelor dezvoltate si toate statele membre ale Uniunii Europene, precum si sa nivelul celei din urma pentru actele comunitare.
Sesiunea de instruire pune inceputul unei dezvoltari a capacitatii institutionale ale autoritatilor publice in cadrul elaborarii proiectelor de reglementari si va fi continuat cu instruiri tematice.