Se produce mai putin vin

Moldova.ORG — Vinificatorii din Moldova au fabricat în 12 luni ale anului trecut 8,96 mil. decalitri de vin din struguri îmbuteliat, ceea ce este cu 63 la sută mai puţin, decât în anul 2005, informează site-ul VINMOLDOVA.MD.

Specialiştii Agenţiei agroindustriale "Moldova-Vin" constată că volumul fabricării vinurilor spumante şi gazate s-a diminuat cu 56 la sută – până la 7 mil. sticle.

Băuturi divin în anul 2006 s-au fabricat 569 mii decalitri (-35 % în comparaţie cu indicii anului 2005), rachiu, brandy şi alte băuturi alcoolice tari s-au produs mai puţin cu 28 la sută – până la 1,67 mil. decalitri, alcool etilic – cu 30 procente – până la 994 mii decalitri.

Reducerea volumului de fabricare a produselor vinicole este condiţionată de instituirea la sfârşitul lunii martie 2006 a interdicţiei livrării lor în Rusia, căreia anterior îi reveneau circa 80 la sută din volumul total al exportului de vinuri şi divinuri moldoveneşti.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare