Soldul creditelor în economie in decembrie s+a majorat cu 4.7%

Soldul creditelor în economie în perioada gestionară s-a majorat cu 617.2 mil. Lei (4.7 la sută), constituind 13767.8 mil. lei la sfârşitul lunii decembrie 2006. Această evoluţie s-a datorat creşterii soldului creditelor acordate în moneda naţională cu 314.2 mil. lei (3.8 la sută), precum şi al celor în valută străină (exprimate în MDL) – cu 303.0 mil. lei (6.1 la sută), se arată într-un comunicat al BNM.

Majorarea soldului creditelor în MDL a fost generată de creşterea soldului creditelor acordate întreprinderilor private cu 210.1 mil. lei (4.1 la sută) şi persoanelor fizice – cu 153.2 mil. lei (8.0 la sută), în timp ce soldul creditelor acordate întreprinderilor de stat şi cel al altor organizaţii care practică unele operaţiuni financiare s-au micşorat cu 15.6 mil. lei (4.4 la sută) şi cu 33.5 mil. lei (4.5 la sută).

Soldul creditelor în valută străină a înregistrat o majorare pe seama tuturor componentelor: creditelor acordate întreprinderilor de stat – cu 51.5 mil. lei (87.1 la sută), întreprinderilor private – cu 188.4 mil. lei (4.2 la sută), altor organizaţii care practică unele operaţiuni financiare – cu 51.3 mil. lei (20.6 la sută) şi persoanelor fizice – cu 11.8 mil. lei (7.1 la sută).

Exprimat în dolari SUA, soldul creditelor în valută străină a constituit 407.5 mil.USD, sporind cu 31.7 mil. USD (8.4 la sută) faţă de luna noiembrie 2006.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare