Ministerul Industriei şi Infrastructurii a anunţat un tender naţional în scopul selectării unui investitor pentru iniţierea asamblării troleibuzelor în Moldova. Potrivit ministrului Vladimir Antosii, la concurs au fost prezentate şapte oferte care, în prezent, sunt examinate, iar câştigătorul tenderului va fi anunţat în timpul apropiat. Antosii a specificat că va fi selectată cea mai avantajoasă ofertă, încât să se obţină asamblarea troleibuzelor care să corespundă standardelor europene.
Potrivit unei indicaţi a premierului Vasile Tarlev, responsabilii din cadrul Guvernului trebuie să întreprindă acţiuni urgente şi practice pentru lansarea producerii în Republica Moldova a troleibuzelor. Ţinând cont de faptul că, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea regională, există o cerere sporită pentru troleibuze calitative, premierul a cerut urgentarea selectării investitorului cu potenţial real şi crearea unei întreprinderi mixte de asamblare a troleibuzelor în Moldova.
De asemenea, şeful Executivului cere majorarea volumului de producere a tractoarelor moldoveneşti, inclusiv prin lansarea asamblării tractorului cu roţi şi modernizarea tractorului cu şenile T-70. În opinia lui Tarlev, ritmurile de dezvoltare a uzinei „Tracom” sunt lente, deşi, în ultimi ani, uzina a înregistrat o creştere a volumului de producere. Astfel, premierul a cerut implementarea, în termene restrânse, a unui plan de restructurare a SA „Tracom”. // Flux