Producătorii agricoli au reuşit să vîndă la tîrtgurile din capitală fructe şi legume în valoare de 6,5 mil.lei

În perioada funcţionării tîrgurilor agricole din Chişinău a fost comercializată marfă în valoare de 6,5 mil.lei, transmite agenţia NOVOSTI-MOLDOVA.

După cum a comunicat luni în cadrul reuniunii de la Primăria capitalei şeful Direcţiei municipale comerţ, alimentaţie publică şi servicii Vladimir Nircă, producătorii agricoli au reuşit să vîndă 1900 tone de legume şi fructe. Aceasta este cu 92 tone mai mult, decît în perioada analogică din anul trecut.

El a precizat că din contul majorării preţurilor la produsele agricole au sporit considerabil, în comparaţie cu tîrgurile din anul precedent, şi veniturile de la comercializare.

Tîrgurile funcţionează în sectoarele capitalei de la mijlocul lui august. // "Noutati – Moldova"

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare