Moldova, primești cei peste 45 mii de turiști?

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Așa cum Ziua Vinului se tot apropie, ar fi bine să luăm în considerare faptul că în ajunul sărbătorii, se preconizează că țara noastră va fi vizitată de peste 45 de mii de turiști.

Serviciul Grănicieri susține că este pregătit pentru a face față situației și fluxului mare de oameni care vor veni cu ocazia Zilei Naționale a Vinului și a Hramului orașului Chișinău.

„Începând cu data de 5 octombrie și până pe 16 octombrie, situația în punctele de trecere va fi supravegheată non-stop, iar în cazul în care se va atesta o creștere a fluxului de vizitatori, în acele regiuni va fi mărit numărul de inspectorai controlului de frontier și a mijloacelor tehnice portative de citire a documentelor”, se spune în comunicatul Serviciului de Grăniceri.

Conform datelor oferite de grănicieni, numărul străinilor care vin să ne viziteze țara în această perioadă crește anual, astfel, dacă în anul 2009 frontiera a fost traversată de 33 mii străini, în 2010, fluxul a fost de 90 mii de vizitatori.

Urmează să vedem anul acesta câți străini vor fi interesați de vinurile noastre, ia între timp, vă reamintim că Ziua Vinului va avea loc pe 8 și 9 octombrie, iar Hramul orașului Chișinău – pe 14 ocotmbrie. Menționăm că în perioada 30 septembrie – 16 octombrie 2011, cetăţenii străini vor beneficia de vize gratuite de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.