La studii peste Prut

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Dacă pentru o bună parte dintre absolvenţii liceelor admiterea la instituţiile superioare, a luat sfârşit, atunci pentru unii, abia a  început.

Astăzi, pentru tinerii, care doresc să-şi finiseze studiile pe celălalt mal de Prut, a fost dat startul admiterii.

Primii, care îşi pot depune actele, sunt candidaţii de la Nordul ţării. Ei, sunt aşteptaţi azi şi mâne, la Universitatea “Alecu Russo” din Bălţi.

Tinerii din Centrul ţării, se pot apropia de pe 3 pâna pe 6 august la Ambasada României, de pe strada Vlaicu Pârcalab, din Chisinău.

Iar tinerii din sudul Moldovei, vor depunde dosarele la sediul Universităţii "Bogdan-Petriceicu Haşdeu" din Cahul.

Pentru înmatriculare, elevii au nevoie de un pachet de acte, cum ar fi:

1. cererea de înscriere
2. copia legalizată a diplomei de gimnaziu şi a foii matricole
3. copia certificatului de naştere şi a buletinului de identitate
4. adeverinţa medicală
5. acordul în scris al părinţilor
6. o fotografie

Pentru acest an, România, a oferit Republicii Moldova, peste 2000 de burse pentru absolvenţii liceelor şi a gimnaziilor de la noi din ţară.

De asemenea, statul român, a mai oferit circa 100 burse de master, rezidenţiat şi doctorat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.