Fenomenul migraţiei studiat astăzi în cadrul unei şedinţe

  De Luminiţa Gusina

 Astăzi, 28 iunie 2010, la Chişinău, un grup de experţi în domeniul migraţiei şi oficiali de stat s-au adunat în cadrul unei şedinţe pentru a studia fenomenul migraţiei în Republica Moldova. Conferinţa a avut loc în cadrul celei de-a IV-a întruniri a Grupului Consultativ de Proiect, iniţiată de proiectul „Întărirea suportului la  nivel de comunitate, pentru familiile cu multe generaţii rămase în urma migraţiei în Moldova”, implimentat de Respiraţia a Doua şi HelpAge International, cu sprijinul bănesc al Iniţiativei Comune pentru Migraţie şi Dezvoltare a Comisiei Europene şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Scopurile întrunirii au constituit găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea stării în care se află familiile unde părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar copiii sunt lăsaţi în grija buneilor, evaluarea rezultatelor înregistrate până în prezent a proiectului dat şi elaborarea unor noi oportunităţi pentru activitatea de viitor a programului.

 Participanţii GCP sunt membri ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Direcţiei Municipale pentru Protecţia Dreptului Copilului, Ministerului Educaţiei, Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune, UNICEF Moldova, PNUP Moldova, reprezentanţi ai zece organizaţii implementatoare şi angajaţi ai proiectului.

  Proiectul este realizat în 10 localitaţi din Republica Moldova: Satul Nou din r. Cimişlia; s. Cazangic, r. Leova; s. Carabetovca, r. Basarabeasca; s. Paşcani, r. Cahul; s. Lăpuşna, r. Hânceşti; s. Trinca, r. Edineţ; s. Corjeuţi, r. Briceni; or. Ialoveni; or. Comrat; or. Orhei şi or. Bălţi.

Obiectivul principal propus în cadrul proiectului este apărarea drepturilor familiilor migranţilor din Republica Moldova, prin susţinerea aptitudinilor cetăţenilor în vârstă, ONG-urilor şi oficialităţilor de stat pentru a ajuta familiile cu multe generaţii.

 „Grupul Consultativ de proiect a fost creat cu scopul de a contribui la informarea cât mai activă a publicului despre necesităţile persoanelor în etate, care îngrijesc de copii în contextul nivelului ridicat al sărăciei şi migraţiei în Moldova şi pentru găsirea soluţiilor la problemele cu care se confruntă familiile cu multe generaţii. Grupul se întruneşte trimestrial pentru a consulta echipa de proiect în procesul de implimentare a proiectului şi pentru a desemna rezultatele obţinute în rândurile instituţiilor statale”, a declarat Dina Sava, coordonatoarea proiectului „Întărirea suportului la nivel de comunitate, pentru familiile cu multe generaţii rămase în urma migraţiei în Moldova”.

În şase luni, 10 organizaţii au desfăşurat activităţi cu buneii şi copiii, cele mai semnificative fiind: şcoala bunicii, clubul de discuţii, teatrul social, concurs sportiv, excursie, artizanat, etc. „Aceste activităţi apropie mai mult copiii de bunei, le stimulează stima reciprocă şi le oferă modalităţi de petrecere a timpului împreună. La fel activitaţile proiectului ne-au apropiat pe noi lucrătorii organizaţiei de asistenţi sociali din oraş şi de lucrătorii Primăriei, determinându-ne să înţelegem mai mult problemele cu care se confruntă familiile vulnerabile, cu multe generaţii. În majoritatea regiunilor s-a reuşit o colaborare strânsă cu şcoala, grădiniţa şi Secţia Asistenţă Socială. Buneii care îngrijesc de copiii părinţilor migranţi au conştientizat că ei duc lipsă de consultanţă psihologică şi susţinere morală, iar în multe din şcolile care conlucrează în proiectul dat lipseşte un specialist psiholog”, a relatat Valentina Micotină, Directorul unui ONG din oraşul Comrat.

  JMD reflectă aprobarea şi interesul sporit în legăturile puternice dintre migraţie şi dezvoltare. Programul este implimentat de Oficiul din Bruxelles al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în colaborare cu Uniunea Europeană. Agenţiile: UNHCR, UNFPA, ILO şi IOM ocupă un rol important în managementul şi conducerea programului, contribuind la succesele lui cu cunoştinţele instituţionale, expertiza şi reţeaua lor bogată. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.