Adunarea Populară a autonomiei găgăuze este pe cale să declanşeze un conflict interetnic de proporţii, tensionând şi mai grav situaţia din RM. Astăzi, legislativul găgăuz urmează să adopte o declaraţie către conducerea RM, în care solicită schimbarea necondiţionată în şcolile din autonomie a cursurilor de limbă română şi istoria românilor în cele de limbă şi istorie „moldovenească”. Mai mulţi analişti politici consideră că Comratul trebuie să se abţină de la asemenea acţiuni. Ele ar putea fi percepute ca o chemare la război civil.
Proiectul declaraţiei face trimitere la evenimentele din 7 aprilie şi arată că, în urma acestora, directorii instituţiilor de învăţământ din autonomie au solicitat Adunării Populare şi Primăriei Comrat schimbarea manualelor şi a programelor şcolare, pentru „asigurarea moştenirii spirituale a poporului moldovenesc”. Autorii documentului consideră că protestele din 7 aprilie ar fi demonstrat că în RM creşte o generaţie de tineri „instruiţi în scopul negării existenţei poporului şi limbii moldoveneşti, a discreditării tradiţiilor şi istoriei moldoveneşti, după ce au învăţat limba şi literatura română, şi Istoria Românilor”.
Declaraţia pare mai mult decât dubioasă în situaţia în care chiar şi marea parte a rusofililor sunt conştienţi că „moldovenismul” e o fantomă comunistă. Ea este scrisă în stilul lui Stati şi Stepaniuc, nu se deosebeşte cu nimic de aberaţiile clanului Voronin din ultimii opt ani şi ascunde o ecuaţie extrem de simplă. Şi anume – şefa Adunării Populare găgăuze este Ana Harlamenko, sora lui Nikolai Dudoglo, primarul de Comrat, care jinduieşte la funcţia de başkan al „Gagauz-Yeri”. Sursele noastre din autonomie ne-au comunicat că, recent, după ce PCRM i-a promis lui Dudoglo susţinere în următoarea campanie, soră-sa şi deputata PCRM Irina Vlah s-au împrietenit. Mai mult, la ultima şedinţă a guvernului, Voronin i-a dat de înţeles başkanului Mihail Formuzal că e foarte nemulţumit de predarea în şcolile găgăuze a limbii române şi a Istoriei Românilor…
Astfel, devine clar şi scopul respectivei declaraţii – incitând populaţia contra etniei găgăuze, Puterea urmăreşte crearea unei debandade politice care ar aprinde ura în societate şi, totodată, ar umbri criza profundă în care se află partidul de guvernământ la ora actuală. Consecinţele unui asemenea joc pot deveni dramatice… Din păcate, ieri nu l-am putut găsi pe başkanul M. Formuzal pentru a ne comenta declaraţia. Vom reveni.