Cheianu: Cum arată partidele în campanie

În „buna” lor tradiţie de a confisca idei, comuniştii fac uz de două mesaje pe care te-ai fi aşteptat să le auzi din gura Opoziţiei – cel al „schimbării” („Schimbarea în bine doar cu Partidul Comuniştilor!”) şi cel al integrării europene („Moldova europeană…”).

Al doilea procedeu al lui Tkaciuk este cel al ridiculizării prin caricaturizare a oamenilor din opoziţie (spoturile „bandito-gangsterito” şi „Ceapaiev”), şi aici nu poate să nu te mire lipsa de replică (şi de imaginaţie) a Opoziţiei, dacă ne gândim la cât material filmat pasibil de caricaturizare există cu Voronin şi acoliţii săi.

Al treilea procedeu – interzis – este cel operat de televiziunea lui Todercan. Fiindcă punctul tare al AMN, de pildă, este numărul mare de reprezentanţi în organele publice locale, nicio ediţie de „Mesager” nu se lipseşte de un reportaj-două despre primari amenişti care fie nu ştiu să strângă gunoiul, fie nu dau salarii la timp.

PPCD

Iarăşi în spiritul cu care ne-a obişnuit, are o „locomotivă” care se cheamă EU TV. Fiindcă şi liderul, şi partidul au devenit antipatici pentru multă lume, ei nu mai trebuie să se confrunte cu cetăţeanul pe viu, e destul să stea în studio la Chişinău. Roşca nu apare aproape deloc în spoturi şi emisiuni, folosind „killeri”, iar 80% din campanie e construită pe desfiinţarea adversarilor, într-un limbaj ce apelează la emoţii şi instincte. O campanie negativă, menită, cel mult, să „strice” voturi, nu să le aducă.

Tot la emoţii apelează şi spotul pozitiv al PPCD cu fetiţa schiţând simbolul inimii – spot care, oricât de „pedofil” ar putea să pară unora, îi va înduioşa, probabil, pe puţinii suporteri care i-au mai rămas PPCD. Fiindcă pentru alegătorul din Moldova oamenii contează mai mult decât ideologiile, EU TV invită în studio personaje cu oarecare vizibilitate publică sau „pitoreşti”.

PLDM

O campanie pozitivă, cu o idee inspirată, cea cu „roşu comunist” şi „verde pentru Moldova”. Imagini cu impact acelea cu mulţimi de la mitinguri sau cu primii oameni ai partidului enunţând puncte din program. Preocuparea mare pentru corectitudine şi „cuminţenie”, însă, mi se pare bună până la un punct. Avem astăzi alegători conştienţi, receptivi la un mesaj corect, dar numărul lor, într-o Moldovă sfâşiată, deprimată şi revoltată nu mi se pare foarte mare. Din spoturi înţeleg că PLDM are un potenţial, dar nu văd de ce sunt răi comuniştii şi de ce trebuie înlocuiţi.

AMN

Spoturi mai incisive şi mai eficace decât ale altor concurenţi electorali, pe care le reînnoieşte mereu. O „găselniţă” bună eocul de calculator „Serafică…”. Un ton combativ bun şi un ritm bun, pe care însă mă întreb dacă vor şti să-l menţină până la 5 aprilie.

PL

Nu e un concurent foarte vizibil, utilizează unul şi acelaşi spot cu Chirtoacă, Ghimpu şi Şalaru care invocă, la fel ca şi comuniştii, mesajele schimbării şi integrării europene şi care a indus deja, prin repetare, un soi de monotonie.

PD

Spoturi umanizate, cu oameni simpli, uşor de confundat cu alegătorul tradiţional al comuniştilor (veteranul cu medalii, de pildă). O idee bună, dar faptul că, după ce apar aceşti oameni – şi, în loc să vedem ceva ori pe cineva care i-ar putea ajuta – apar trei trandafiri, te face să te îndoieşti de capacitatea unor flori de a fi de folos alegătorului.

PSD (şi UCM)

Le menţionez împreună, pentru că pun accent pe aceleaşi trei lucruri (ca şi comuniştii, de altfel): 1. se declară singurii prieteni ai Rusiei; 2. exaltă „patriotismul” (care în condiţiile Moldovei de astăzi îmi aminteşte de pieptănatul babei pe timp de pojar); 3. exploatează imaginea liderilor (numai că dacă despre Tarlev mai putem vorbi ca de un fel de „brand”, nu este deloc valabil cu Braghiş şi Muşuc, nici separat, nici împreună).

MAE

O prezenţă oarecum energică, dar cu un mesaj lipsit de individualitate. Slogane cu caracter general despre corupţie şi – iarăşi – integrare europeană. Dacă celelalte partide din opoziţie sunt atacate metodic de TVM, MAE este prezentată întotdeauna pe o notă pozitivă, în ideea, cum bine se subînţelege, că aceasta nu va ajunge în parlament, dar va compromite în schimb nişte voturi ale celorlalte partide de opoziţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.