Cotidianul “România Liberă” de la Bucureşti a publicat, zilele trecute, un articol despre faptul că o firmă care aparţine fiului preşedintelui Vladimir Voronin a fost închisă de către autorităţile române, pe motiv că datora către bugetul României 50 000 de lei româneşti (157 000 de lei moldoveneşti).
“Două firme ale unor personaje influente din Republica Moldova, dintre care una a fiului actualului preşedinte Vladimir Voronin, au fost închise de către Oficiul Registrului Comerţului (ORC) Vaslui. Firma lui Voronin jr a lăsat în urmă datorii de 50.000 lei către bugetul statului român.
Oficiul Registrului Comerţului (ORC) Vaslui a radiat două firme înfiinţate în 1993, care nu mai desfăşurau activitate în judeţ. Una dintre societăţi, Kaolin Impex, condusă la un moment dat de Oleg Voronin, fiul actualului preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a fost folosită într-o serie de importuri de produse alimentare din Republica Moldova, în perioada 1995-1997, după care a intrat în inactivitate. Cea de-a doua aparţinea unui fost premier moldovean, Dumitru Braghiş, actualmente preşedinte al Partidului Social-Democrat.
Oleg Voronin a înfiinţat Kaolin Impex în decembrie 1993, iar ca asociat acesta şi-a luat un partener din Vaslui. Capitalul social al firmei era impresionant pentru nivelul acelei perioade: 32.000 de dolari sau 27.200.000 lei vechi în echivalent la cursul de atunci al dolarului, cei doi asociaţi (Oleg Voronin şi vasluianul Virgil Cadâr) contribuind în mod egal. Era o sumă foarte mare, cu care s-ar fi putut cumpăra câteva zeci de apartamente la Vaslui. Sediul social a fost stabilit într-un apartament al lui Cadâr din strada Călugăreni, bl. 9, pentru care afaceristul făcuse contract de vânzare-cumpărare în 1992, cu un an înainte de înfiinţarea Kaolin Impex. Conform documentelor de la ORC, firma avea aproape 100 de domenii de activitate, cum ar fi activităţile mixte în agricultură, cultivarea terenurilor, serviciile pentru mecanizarea agriculturii, exploatarea forestieră, prelucrarea brută a lemnului, împletiturile din nuiele, comerţul cu maşini, comerţul cu ridicata, comerţul cu amănuntul, produsele industriale şi nealimentare, transporturile rutiere de mărfuri, transporturile maritime, transporturile de coastă şi transporturile pe căile navigabile interioare. Administratorul firmei a fost omul de afaceri Virgil Cadâr, în timp ce Voronin părea un personaj inexistent în decor. Conform contractului de societate, încheiat în 1996, la trei ani de la înfiinţare, firma deschide filiale în România – în Bucureşti, Iaşi, precum şi în Republica Moldova şi Rusia. Singurele raportări contabile existente la nivelul ANAF arată că, în 1999, firma avea active circulante de aproape 1,5 miliarde lei vechi, fără a se preciza nivelul cifrei de afaceri sau al cifrei veniturilor. După mai mulţi ani în care firma nu a depus niciun bilanţ contabil, Oficiul Registrului Comertului Vaslui a decis radierea ei, după ce, în 2001, fusese declarată în faliment. Conform Sentinţei civile nr. 273/F/ 27.09.2006, firma lui Voronin avea datorii de 50.210 lei (502.100.000 lei vechi) către bugetul centralizat al statului. Din acestea, cea mai mare sumă era la impozitul pe profit, dobânzi de întârziere, cu aproape 160 de milioane de lei vechi, în timp ce dobânzile datorate statului pentru impozitele la dividende persoane fizice totalizau 73 milioane de lei vechi. Conducerea DGFP Vaslui nu a putut preciza dacă s-a încercat tragerea la răspundere materială a administratorului şi nici ce măsuri trebuiau luate în acest caz.
Conform ediţiei electronice a “Ziarului de Gardă”, în 1997, Oleg Voronin a reuşit să introducă în România mii de tone de zahăr, mai mult decât întreaga producţie a Republicii Moldova. Oleg Voronin a deţinut şi M.S.I. Trading Ltd. la Iaşi, unde a avut şapte depozite en-gros. La Registrul Comerţului Iaşi, firma M.S.I Trading Ltd., cu sediul social pe strada Cerna nr. 6A, a avut ultima activitate în luna ănoiembrie 2007”, scrie “România liberă”.