Moldova neutra pe veci

Moldova.ORG – Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a promulgat luni, 26 mai 2008, Legea privind Concepţia Securităţii Naţionale a R. Moldova, adoptată de Legislativ în lectură finală la 22 mai 2008.

Acest document politic reflectă evaluarea generală a mediului de securitate pe plan naţional şi internaţional în care operează R. Moldova, defineşte obiectivul politicii statului în domeniul securităţii naţionale şi liniile directoare în acest domeniu, valorile general umane şi principiile ce urmează a fi promovate şi protejate de stat şi reconfirmă ireversibilitatea cursului de integrare europeană a ţării, informează Preşedinţia R. Moldova.

Statutul de neutralitate permanentă a R. Moldova reprezintă principiul de bază al Concepţii Securităţii Naţionale, se precizează în comunicat.

Concepţia lansează mesajul politic către Uniunea Europeană şi partenerii occidentali, consfinţind ireversibilitatea cursului de transformare a ţării noastre într-un stat de drept, democratic, european. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.