Parlamentari din peste zece ţări s-au întrunit astăzi la Chişinău, în cadrul Reuniunii Comitetului parlamentar al Iniţiativei Central-Europene. Evenimentul este găzduit de ţara noastră, care deţine în premieră preşedinţia ICE din 1 ianuarie anul curent, informează MOLDPRES.
În cuvîntul de salut adresat participanţilor, vicepreşedintele Parlamentului, Maria Postoico, a declarat că reuniunea are un rol important în pregătirea Adunării Parlamentare a ICE, care va avea loc la 18 noiembrie anul curent, la Chişinău.
Postoico a menţionat că cooperarea regională constituie un obiectiv prioritar în politica externă şi internă a Republicii Moldova, fapt care contribuie la avansarea ţării noastre pe calea integrării europene. În context, vicespicherul a accentuat că Parlamentul Republicii Moldova a demarat o serie de acţiuni legislative care vin să susţină în mod pragmatic declaraţiile de integrare europeană ale oficialilor.
Mikola Melenevski, directorul Secretariatului general al organizaţiei, a menţionat că Iniţiativa Central Europeană este unul dintre cei mai vechi actori regionali, recunoscut drept o structură europeană importantă. Melenevski a relevat că procesul de reformare a ICE se desfăşoară cu succes sub preşedinţia Republicii Moldova. Sursa citată a opinat că organele legislative din statele-membre ale ICE pot contribui la aprofundarea dialogului dintre UE şi această organizaţie regională.
Potrivit ordinii de zi, parlamentarii vor aborda pe parcursul zilei de astăzi rolul Parlamentului în susţinerea promovării relaţiilor ICE-UE. Comitetul parlamentar reprezintă unul din organele de lucru ale organizaţiei, care se întruneşte o dată pe an. În anul 1996, Moldova a devenit membru cu drepturi depline al ICE, din care mai fac parte alte 17 state, notează MOLDPRES.//Moldpres.md