Moldova.ORG – Liderul AMN, Serafim Urechean a ieşit victorios din sala judecăţii, care, după 1416 zile de urmărire penală, a pronunţat, la 26 mai 2008, sentinţa pe fond în „dosarul ambulanţelor”. Potrivit unui comunicat de presă al Alianţei Moldova Noastră (AMN), astăzi, istanţa a făcut public dispozitivul sentinţei, prin care îl achită pe Serafim Urechean, doarece în fapta care i se incriminează lipsesc componentele de infracţiune. Partea descriptivă a sentinţei va fi prezentată imediat dupa redactarea definitivă, iar decizia este atacabilă cu recurs la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.
Liderul AMN, Serafim Urechean a declarat la ieşire din sala de judecată că, în opinia sa, „judecătorii au analizat temeinic şi echidistant dosarul, fabricat la ordinele lui Voronin, şi au adoptat o decizie firească. Mai pot urma Curtea de Apel, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, la care vom ajunge în cazul contestării promise deja de procuror”, a mai menţionat Urechean, adăugând că „lupta pentru Justiţie în R. Moldova va continua până va învinge Adevarul”. Serafim Urechean a subliniat faptul că decizia de achitate este un lucru bun mai ales pentru familia sa, care a suportat mai greu decât el această harţuială penală.
Membrii conducerii AMN, ai fracţiunii parlamentare, reprezentanţii presei şi cetăţenii care au venit la Judecătoria Centru, l-au felicitat pe Serafim Urechean cu ocazia victoriei în "dosarul ambulanţelor". Respectivul dosar a fost intetnat, în 2004, imediat după renumita dispoziţie dată de Vladimir Voronin, liderul PCRM: "Organizaţi executarea!" în privinţa conducerii de atunci a capitalei R. Moldova.
Vă reamintim că, la 25 aprilie 2008, Procurorul Alexandru Bernaz, a cerut în pledoaria sa nouă ani de privaţiune de libertate pentru ex-primarul capitalei, Serafim Urechean. Bernaz i-a incriminat depăşirea atribuţiilor de serviciu care au cauzat daune publice. El l-a acuzat pe Urechean de faptul că nu a negociat un preţ mai mic la procurarea celor 40 de ambulanţe, motivând că, în lipsa unei epidemii sau calamităţi, nu a existat o urgenţă majoră pentru procurarea acestora. Bernaz a mai spus că automobilele au costat în vamă un preţ, iar firma „Rumeon” le-a vândut cu un preţ mai mare. Procurorul a vorbit minute în şir despre faptul că dosarul nu este o comandă politică, aşa cum se crede.
La rândul său, avocatul pârâtului, Vasile Râhlea a pledat în permanenţă pentru faptul că Serafim Urechean este absolut nevinovat şi a cerut scoaterea clientului său de sub urmarire penală. Potrivit lui Râhlea, acţiunea nu întruneşte nicio proba care ar demonstra că Urechean a prejudiciat bugetul municipal cu peste 3 mln lei, ba dimpotrivă. Prin întelegerea lui cu directorul firmei „Rumeon”, a fost posibilă procurarea ambulanţelor nu în leasing, ci în rate, în acest fel fiind economisite mai mult de 4 mln lei. – Moldova.ORG