Parlamentul Romaniei analizeaza acuzatiile lansate de Chisinau

Moldova.ORG — Comisiile de politică externă din Camera Deputaţilor şi Senat a statului român au discutat, astăzi, acuzaţiile grave lansate săptămâna trecută de Chişinău, la adresa României. La audieri au fost invitaţi mai mulţi oficiali din Ministerul de Externe, şeful diplomaţiei în exerciţiu, Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.

Potrivit presei românesti, Răzvan Ursu, secretar de stat în MAE a oferit asigurări că politica României faţă de Chişinău rămâne aceeaşi şi statul vecin va oferi sprijin R. Moldova, atâta timp cât aceasta este sinceră în orientarea sa către Uniunea Europeană.

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat că situaţia acordării cetăţeniei române locuitorilor R. Moldova este una dificilă, deoarece cea mai mare parte au şi alte cetăţenii. De asemenea, Vasile Blaga a estimat că doar 10% dintre cetăţenii R. Moldova care obţin cetăţenie română rămân în România.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.