Moldova a cerut ajutorul Bulgariei, la indicatiile Bucurestiului – Razvan Ungureanu

Moldova.ORG — „Stratan ne-a consultat pe noi mai intai. Sunt chiar fericit ca omologul meu moldovean a luat in calcul acest lucru”, a menţionat ministrul roman de externe in cadrul unei conferinte comune de presa cu ministrul britanic al Afacerilor Europene, Geoff Hoon, explicand astfel decizia lui Andrei Stratan de a cere ajutorul omologilor sai din Portugalia si Bulgaria.

„Mi-am incurajat partenerul (ministrul afaceriloe externe a R. Moldova, Andrei Stratan) sa se bazeze si pe alte state europene, deoarece sprijinul Romaniei nu este indeajuns”, a declarat Mihai Razvan Ungureanu.

„Moldova necesită suport în depăşirea unor dificultăţi, apărute după integrarea în Uniunea Europeană (UE) a României şi Bulgariei, referitoare la circulaţia persoanelor fizice şi agenţilor economici” a declarat luni ministrul afacerilor externe şi integrării europene al R. Moldova, Andrei Stratan în cadrul întrevederii cu reprezentanţii autorităţilor bulgare în timpul vizitei sale la Sofia. În cadrul aceleiaşi întrevederi Stratan a menţionat ca aprobarea unei perspective clare de aderare la comunitatea europeana, dupa exemplul Balcanilor de Vest, ar accelera ritmul reformelor din Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.