Ieri, Plenul Curţii Supreme de Justiţie al R. Moldova a pronunţat verdictul final în cazul liderului AMN, Serafim Urecheanu. Plenul CSJ a declarat drept inadmisibil recursul în anulare, depus de procurorul general cu patru luni în urmă, şi a menţinut în vigoare decizia adoptată la 17 mai 2006 de Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dându-i, astfel, dreptate lui Urecheanu, care a atacat în justiţie măsurile de urmărire penală aplicate împotriva sa. În urma acestei decizii Procuratura este obligată să-l scoată de sub urmărire penală pe Serafim Urecheanu. Vasile Râhlea, avocatul lui Urecheanu, consideră că Judecătoria sectorului Centru ar urma să emită sentinţa de clasare a aşa-numitului dosar al ambulanţelor. Şedinţa urmează să aibă loc la 9 noiembrie. // Timpul
Urecheanu a fost scos de sub urmărire penală
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.