UE accepta negocierile cu Chisinaul privind facilitarea regimului de vize si readmisie

Consiliul Ministrilor Justitiei si Afacerilor Interne (CMJAI) al Uniunii Europene a audiat si a apreciat pozitiv in cadrul reuniunii sale de la Luxembourg, din 5 octombrie, raportul privind posibilitatea initierii negocierilor asupra acordurilor privind facilitarea regimului de vize si readmisie cu Basarabia.Potrivit Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene (MAEIE), Consiliul de Ministri a salutat si propunerea Comisiei Europene in vederea demararii procedurilor de elaborare a proiectului de mandat pentru negocierea acordurilor de facilitare a regimului de vize si readmisie cu Basarabia.

Decizia UE, potrivit MAEIE, este rezultatul discutiilor presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin cu vicepresedintele Comisiei Europene, Comisarul UE pentru spatiul Justitiei, Libertate si Securitate, Franco Frattini si alti oficiali europeni, care au fost purtate in perioada 21-22 iunie curent la Bruxelles.

Totodata, decizia este complementara initiativei de inaugurare a Centrului Comun pentru Eliberarea Vizelor pentru UE la Chisinau, care se preconizeaza a fi deschis in anul 2007. // Romanian Global News

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.