"Astazi, dupa 15 ani de la declararea independentei, statul exista, principiile de baza declarate la 27 august 1991 au fost in linii mari indeplinite, dar este clar ca temeliile statului nostru trebuie in continuare consolidate", a declarat, intr-un inteviu acordat BBC cu prilejul implinirii a 15 ani de la declararea independentei R.Moldova, Presedintele Vladimir Voronin.
Potrivit lui Voronin, "unica problema pe care o avem este integritatea teritoriala, pe care noi pina in ziua de azi nu am rezolvat-o. Dar toate celelalte atribute ale suveranitatii unui stat le-am insusit si le-am dezvoltat". Presedintele a anuntat ca "nu va accepta nici un compromis, de dragul vreunui avantaj, daca acest compromis implica limitarea independentei Republicii Moldova".
El a mentionat ca "nici aderarea la Uniunea Europeana nu are nici un sens daca se cer cedari de acest fel. Exclud orice compromis si pentru mai rapida evolutie a situatiei din Republica Moldova, daca presupune cedari la capitolul independenta". Presedintele a explicat ca in 1991 "cele mai mari rezerve erau fata de procesul care a dus la destramarea URSS. Educatia noastra ne-a influentat foarte puternic si astazi cei care se declara mai indrazneti si pretind ca s-au reorientat imediat in acel august 1991, spun un neadevar. Nu poate un om sa se culce noaptea cu o constiinta politica si dimineata sa se scoale cu alta. De aceea, aceasta constientizare se prelungeste in mintea multora dintre noi, dar ea este ferm orientata pe o anumita directie, nu ca acum 15 ani, cind nimeni nu stia ce se intimpla".
Vladimir Voronin a mai comunicat ca intrevederea sa recenta de la Moscova cu omologul sau Vladimir Putin a fost o totalizare a relatiilor pina in toamna anului 2003, cind Chisinaul a refuzat sa semneze memorandumul Kozak si dupa aceasta. "Am discutat barbateste despre ce s-a intimplat acum trei ani si am convenit sa tragem concluzii, ca sa dezvoltam relatiile noastre billaterale", a declarat Presedintele Voronin. El a precizat ca in curind va fi reluat exportul de vinuri in Federatia Rusa, dupa ce problemele existente vor fi discutate in comisia mixta ruso-moldoveneasca.
in context, presedintele a reiterate pozitia sa fata de necesitatea retragerii trupelor ruse de pe teritoriul R.Moldova. "Eu sunt de parerea ca pe teritoriul Republicii Moldova nu trebuie sa se afle nici un fel de trupe. Domnule Voronin, mi-a spus Presedintele Putin, dumneata constientizezi ca pentru noi, pentru mine, 1000 de militari citi avem noi in Transnistria nu conteaza si nu hotarasc nimic. Iar atunci cind se va gasi solutia cu Transnistria noi ne evacuam in orice zi", a povestit Vladimir Voronin.
Despre integrarea in Uniunea Europeana, presedintele sustine ca "in primul rind, suntem obligati sa construim Europa la noi acasa. Sunt multe lucruri de facut, in primul rind, aducerea calitatii vietii la nivel european". Referindu-se la oferta Rominiei de a intra impreuna in marea familie europeana, seful statului a declarat ca "din partea mea nu au fost nici un fel de reactii negative si nici nu pot fi. Mai mult de atit, personal eu costientizez ca Presedintele Basescu face aceste declaratii privitoare la urgentarea integrarii Republicii Moldova in familia tarilor europene din bunavointa si chiar fata de relatiile noastre personale care sunt foarte bune. Alta treaba este ca declaratiile nu au fost consultate cu noi si le-am aflat de la Dumneavoastra, de la ziaristi", a declarat postului BBC Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. // BASA-Press