Cu siguranță te-ai gândit ce fain ar fi să preluăm lucruri valoroase din experiența arhitecturală europeană. Nu din cărți sau tutoriale, ci din discuții directe cu profesioniști de la care să „furi” idei. O astfel de oportunitate va avea loc chiar în această lună, la Chișinău.
Dacă te specializezi în arhitectură sau ești pasionat de ea, avem vești bune pentru tine. Pe 28 februarie SHARE Architects aduce la Chișinău nume mari ale arhitecturii contemporane pentru Forumul Internațional de Arhitectură și Tehnologii Inovative. Pe lângă misiunea educativă, seria de evenimente organizate de SHARE își propune să construiască o rețea a profesioniștilor din arhitectură și construcții din Europa Centrală și de Sud-Est.
Am selectat 5 arhitecți ai momentului și lucrările lor, pe care poți să-i asculți pe viu la evenimentul de pe 28 februarie.
Raluca Șoaită, fondatoarea biroului de arhitectură Tesseract, România
Arhitectă română școlită în Franța, Raluca și-a dedicat ultimii 17 ani arhitecturii sectorului medical din România. Ferm convinsă că țara sa se poate schimba, a regândit și renovat arhitectura multor instituții medicale de peste Prut. A proiectat aproape 1 milion de metri pătrați de spitale și clinici, printre care Spitalul pentru copii „Marie Curie” din București și Spitalul Județean Sibiu. Consilieră în echipa Ministerului Sănătății a României, experiența și viziunea Ralucăi Șoaită e extrem de valoroasă pentru tinerii arhitecți de la noi, interesați de restructurarea clădirilor de stat.

Anouk Legendre, parteneră în biroul XTU Architects, Franța
Printre realizările remarcabile ale arhitectei franceze se numără Muzeul de Preistorie Jeongok din Coreea de Sud, pavilionul francez de la Milano 2015 World Fair (Best Architecture Pavilion), Cite du Vin din Bordeaux (2016). Convinși că arhitectura trebuie să anticipeze viitorul, Anouk Legendre și colegii săi arhitecții au investit masiv în agricultura urbană și cercetarea experimentală la răscrucea dintre științele vieții, ecologie, arhitectură și urbanism.

Davide Macullo, fondator Davide Macullo Architects, Elveția
Timp de 20 de ani, Davide Macullo a fost arhitect de proiect în atelierul lui Mario Botta, fiind responsabil pentru peste 200 de proiecte internaționale din întreaga lume. În anul 2000 și-a deschis propriul atelier. Ethosul studioului Davide Macullo Architects s-a transformat într-unul al „experiențelor încrucișate” și promovează un schimb deschis și cultural cu arhitecți și colaboratori care provin din medii diferite.

Kerem Yazgan, partener fondator Yazgan Design Architecture, Turcia
În Moldova, Kerem Yazgan e cunoscut drept arhitectul proiectului Chișinău Arena. Cu peste 8.000.000 de metri pătrați în total proiecte situate atât în Turcia, cât și în alte țări, portofoliul Yazgan Design Architecture conține clădiri cu utilizare mixtă, retail, hotel, rezidențial, birouri, clădiri de învățământ, spitale, centre culturale, aeroporturi și complexe sportive.

Maurizio Meossi, director și partener Zaha Hadid Architects, UK, coordonatorul proiectului rezidential CityLife din Milano
Maurizio a lucrat la unele dintre cele mai mari proiecte rezidențiale ale Zaha Hadid din întreaga lume, inclusiv Italia, Australia, Mexic și Turcia. În Italia, a condus cu succes echipa de proiectare pentru un grup de clădiri care formează noul complex CityLife din Milano.

La eveniment vor participa și o serie de arhitecți locali: Maxim Calujac, notoriu pentru crearea conceptului clădirii ARTCOR, Alexandrin Buraga, fondator A+B Partners, Aurelia Carpov, conferențiară universitară, doctoră în arhitectură, Vasile Stratu, fondator Arhistrat Deco.
Comunitatea de arhitecți și urbaniști SHARE Architects beneficiază de discount pentru taxa de participare, care va fi de 15 euro. Pentru alte categorii de public costul biletelor este disponibil aici.