Connect with us
"
"

Economie

256 cutii cu gume de mestecat, în valoare de 80 mii lei, depistate de polițiștii de frontieră și vameși într-un Mercedes

Publicat

pe

Un lot impunător de gumă de mestecat, valoarea căruia se ridică la 80 mii lei, urma să ajungă fraudulos în R. Moldova. Echipa mixtă de control, formată din polițiștii de frontieră și inspectorii vamali, a dejucat planul unui moldovean de introducerea ilegală în țară a bunurilor.

Cazul a avut loc pe 21 ianuarie, când în punctul de trecere Otaci s-a apropiat la linia de control un mijloc de transport de model Mercedes 312 D, înmatriculat în R. Moldova.

La volanul mașinii a fost legitimat un bărbat din satul Vasilcău, r-nul Soroca, în vârstă de 41 de ani.

Polițiștii de frontieră și vameșii au dispus verificarea minuțioasă a vehiculului.

Astfel, într-un loc special amenajat în zona poliței portbagajului s-au descoperit 256 de cutii cu gume de mestecat, pentru care conducătorul auto a confirmat că îi aparțin, însă nu deține documente privind proveniența.

Cele 7 680 de pachete urmau să ajungă pe piața neagră din R. Moldova, iar după comercializarea acestora persoana ridica o sumă de 80 000 de lei.

Bărbatul s-a conformat cerințelor de confiscare a mărfii și este dispus să coopereze cu oamenii legii.

Prin urmare, întreaga cantitate de marfă a fost ridicată și amplasată în camera de păstrare a corpurilor delicte din Sectorul Poliției de Frontieră Otaci, până la stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea normelor legale ce se impun.

Jurnalistă și știristă din fașă, convertită în om creativ din obligație. Are o memorie fără de preț și păstrează în ea detalii picante despre toți politicienii din Moldova, dar și membrii redacției.

Economie

Mai mult de jumătate de tonă de carne de pasăre, de origine braziliană, reținută de echipele mobile ale Vămii

Publicat

pe

De către

630 de kg de carne de pasăre, fără acte, a fost reținută, vineri, de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal în apropiere de localitatea Calfa din raionul Anenii Noi.

Carnea a fost depistată în microbuzul unui locuitor al raionului Ștefan Vodă, în vârstă de 33 de ani.

Aceasta era ambalată în cutii pe care erau aplicate inscripții ce ar sugera că carnea ar proveni din Brazilia.

În cadrul audierilor, șoferul vehiculului a declarat doar că a procurat carnea din regiunea transnistreană, refuzând să ofere alte detalii privind locul exact de aprovizionare și destinația cărnii.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Totodată, pe acest caz, urmează a fi sesizată și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Citește mai departe

Economie

Bunuri de peste 5 milioane lei, reținute de Vamă. Loturile erau aduse ilegal din Germania// VIDEO

Publicat

pe

De către

O schemă de contrabandă cu mobilier, veselă, bibelouri și alte obiecte vechi a fost deconspirată de vameșii moldoveni. Potrivit informațiilor acumulate, loturile erau aduse ilegal din Germania de către un agent economic din Briceni, care ulterior le livra proprietarului a două magazine de antichități din municipiul Chișinău.

Schema a fost deconspirată după ce echipele mobile ale Serviciului Vamal au reținut, pe traseul Bălți-Chișinău, un autocamion în care se aflau mai multe bunuri, fără acte de proveniență, destinate magazinelor de profil.

Bunurile, estimate la aproximativ 400 000 lei, erau camuflate printre alte articole de mobilier și obiecte de uz casnic indicate în declarația vamală.

Imediat după realizarea flagrantului, a fost dispusă efectuarea unui control ulterior la magazinele suspectate că ar comercializa bunuri de contrabandă.

În urma verificărilor au fost depistate peste 18 000 de unități de marfă fără acte de proveniență legală – articole de mobilier, veselă, bibelouri, decorațiuni suspendate, statuiete, vehicule în miniatură, tehnică de uz casnic uzată, etc., în privința cărora există bănuiala rezonabilă că ar fi fost introduse în țară ilegal.

Conform estimărilor, valoarea acestora se cifrează la peste cinci milioane de lei.

Pe acest caz a fost intentat un dosar penal pentru contrabandă în proporții deosebit de mari.

Cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor infracțiunii și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate. Investigațiile vor fi efectuate în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Tot în cadrul anchetei urmează să se stabilească dacă printre loturile reținute nu se regăsesc și obiecte de valoare istorică sau culturală.

Suspecții riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.

Citește mai departe

Economie

Peste o tonă de carne de porc, de proveniență canadiană, reținută de vameși în apropiere de orașul Căușeni

Publicat

pe

De către

Mai mult de o tonă de carne de porc, fără acte, a fost reținută în această noapte de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal în apropiere de orașul Căușeni. Carnea a fost depistată în microbuzul unui locuitor al raionului Ștefan Vodă.

Aceasta era ambalată în cutii pe care erau inscripționate logo-ul și denumirea unei companii canadiene de prelucrare a cărnii.

În cadrul audierilor, șoferul vehiculului a comunicat doar că lotul de carne ar proveni din Canada și că a procurat-o din orașul Bender (regiunea transnistreană).

Bărbatul a refuzat să ofere alte detalii privind locul exact de aprovizionare și destinația cărnii.

Conform procedurii, carnea a fost reținută pentru continuarea cercetărilor, iar bărbatul este documentat pentru eludarea controlului vamal.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Ecologie5 ore în urmă

„Dacă vrei să faci o faptă bună, sortează plasticul”

Probabil ai auzit deja despre „iulie fără plastic”, dar știi ce înseamnă? De unde vine? Și ce trebuie să faci...

Social7 ore în urmă

Pandemia în Rusia: „COVID-19 nu e ceva rușinos”

Rusia a fost una dintre țările care a ales să nu recunoască impactul real al pandemiei. Primul caz de infectare...

Social14 ore în urmă

14 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 269 cazuri noi de infectare și șase decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

AlegeriO zi în urmă

Pandemia, pretext pentru a restricționa votul în diasporă? Soluții

Pe data de 10 iulie 2020, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” Igor Dodon a făcut o declarație despre următoarele alegeri...

SocialO zi în urmă

Trei știri bune din Moldova: rezerve locale pentru iarnă, cetatea Sorocii în imagini și clătite olandeze la Chișinău

Umple-ți borcanele la Cămara Fest În fiecare sâmbătă de august în Scuarul Catedralei Mitropolitane va fi organizat un târg al...

OpiniiO zi în urmă

Viorica Ataman: „Turismul din Moldova nu-i tocmai child-friendly”

Viorica Ataman e una dintre cele mai bune cunoscătoare a destinațiillor autohtone, a colindat Republica Moldova în lung și în...

Social2 zile în urmă

13 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 57 cazuri noi de infectare și șapte decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Politică4 zile în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Politică5 zile în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

DivertismentO săptămână în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

Politică2 săptămâni în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031