2,5 milioane de țigări, depistate în Căușeni. Erau împachetate în cutii pentru fructe și urmau să ajungă în UE

Serviciul de Informații și Securitate în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, precum și Serviciul Vamal au deconspirat activitatea unui grup infracțional pe teritoriul raionului Căușeni, implicat în producerea clandestină și contrabandă de țigări, precum și de alcool etilic rectificat, în proporții deosebit de mari.

Urmare a descinderilor efectuate în locurile de fabricare și de depozitare a fost depistat un lot de 2,5 milioane de țigări, fără însemne distinctive – marca, producătorul.

Țigările erau împachetate în vrac, în cutii pentru transportarea fructelor, și urmau să ajungă pe piața tenebră a țărilor Uniunii Europene, prin intermediul grupărilor specializate în contrabandă de țigări.

De asemenea, au fost depistate și sechestrate cantități considerabile de timbre de acciză, precum și etichete pentru aplicare pe pachete, cu denumiri comerciale ale unor producător, care la examinarea prealabilă se prezentau a fi falsificate.

Tot în raionul Căușeni, ofițerii SIS au descins pe teritoriul unui alt depozit, activitatea căruia era gestionată de către aceiași membri ai grupării infracționale, unde au depistat 100 de recipiente a câte 1 tonă fiecare, pregătite pentru încărcare cu alcool etilic rectificat în 3 camioane cu numere de înmatriculare ucrainene, pentru transportare prin contrabandă în Ucraina.

O altă operațiune a fost desfășurată pe teritoriul raionului Briceni.

Ofițerii de informații în cooperare cu Echipele Mobile ale Serviciului Vamal au deconspirat și contracarat activitatea unei grupări, implicată în contrabanda mărfurilor de larg consum peste frontiera verde. În cadrul perchezițiilor de la principalul membru al grupării au fost ridicate mărfuri nedeclarate organului vamal în valoare de cca. 1 milion de lei.

În prezent, pe toate cazurile enunțate sunt continuate măsurile de urmărire penală și speciale de investigații în vederea stabilirii prejudiciilor și atragerii la răspundere penală a persoanelor implicate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.