Acţiune la Padova: „Un drapel naţional în susţinerea Moldovei la Eurovision” Cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi în oraşul italian Padova, dar şi cei din împrejurime sunt invitaţi să participe la o acţiune inedită dedicată Zilei Drapelului.
Societatea civilă bate alarma în privința situației din zona de securitate a Republicii Moldova Liderii mai multor organizații nonguvernamentale au lansat o declarație privind situația tensionată din zona de securitate a Republicii Moldova.
Un meteorit a explodat deasupra Argentinei/ VIDEO Un corp ceresc luminos a brăzdat cerul în noaptea dintre duminică spre luni, deasupra Argentinei, fenomenul fiind însoțit de fulgere și tunete.
Plahotniuc: L-aș vota pe Filat premier Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, este gata să-l voteze pe Vlad Filat, în funcţia de prim-ministru. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu acordat portalului Unimedia.
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start