Aprobat: Vlad Plahotniuc a fost demis Parlamentul a votat demisia prim-vicepreşedintelui Vlad Plahotniuc, cu puţin timp în urmă, cu votul majorităţii parlamentare. Noua coaliţie PLDM-PCRM a reuşit să îl demită pe aces
Votat: Funcţia de prim-vicepreşedinte, anulată. Plahotniuc şi-a dat demisia! Votat în Parlament. Funcţia de prim-vicepreşedinte al Parla mentului a fost înlăturată. Proiectul a votat de PLDM şi PCM, PL a părăsit şedinta.
Răvașul lui Ghimpu către Vladimir Putin După ce purtat o discuție telefonică cu ministrul român de externe, Titus Corlățean, și a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE la Chișinău, Dirk Shuebel, Ghimpu a plâns pe umărul partenerilor din est.
Timofti recunoaște că a pierdut confruntarea cu corupții din sistemul judecătoresc Șeful statului a vorbit despre importanța edificării unui sistem judecătoresc independent în cadrul statului de drept, care ar garanta caracterul ireversibil al proceselor democratice din Republica Moldova.
România, îngrijorată de criza politică din Republica Moldova „Ceea ce ni se par esenţiale în acest moment sunt stabilitatea şi predictibilitatea, care sunt elemente de bază pentru continuarea, cu succes, a parcursului european al Republicii Moldova”, a spus Corlățean.
Filat, alături de Voronin la depunerile de flori în memoria victimelor din Afganistan/ FOTO Premierul Vlad Filat a depus astăzi flori împreună cu liderul Partidului Comunist, Vladimir Voronin, la Complexul Memorial Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire, în memoria militarilor care au murit în războiul din Afganistan.
Ultima Oră! Ghimpu cere convocarea şedinţei AIE Liderul PL, Mihai Ghimpu, a cerut o pauză de 1 oră şi a invitat membrii AIE la şedinţă. Asta în contextul în care urma în scurt timp să se supună votului proictul cu privire la înlăturarea funcţiei de vicepreşedintele al Parlamentului.
Iurie Leancă, sceptic în privința semnării Acordului de Asociere cu UE în noiembrie Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, admite faptul că Republica Moldova ar putea să nu semneze în septembrie la Vilnius Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
Doresc să-i acorde vot de neîncredere lui Plahotniuc, deși acesta nu are efecte juridice Deputații fracțiunii PLDM au inclus pe ordinea de zi a ședinței Legislativului, cu ajutorul deputaților din PCRM, proiectul de hotărâre privind acordarea votului de neîncredere prim-vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Aceasta în pofida faptului că votul nu va avea efecte juridice.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale