După ce azi dimineață premierul Vlad Filat a spus că PLDM nu va susține modificarea Constituției Republicii Moldova prin lege organică, prim-vicepreședintele parlamentului, Vlad Plahotniuc, l-a acuzat pe Filat că „pune presiune”. „Prin această declarație, premierul pune presiune pe Curtea Constituțională și pe AIE și influențează decizia care urmează să fie luată de CC”, a declarat Plahotniuc, recent.

Viața a fost adusă pe Pământ de comete și meteoriți. Aceasta a fost concluzia cercetătorilor de la NASA, care au descoperit că unele componente ale ADN-ului descoperite în meteoriți au fost create în spațiu. „Componente ADN au fost descoperite în meteoriți încă din anii 1960, dar cercetătorii nu erau siguri dacă aceste particule au fost create în spațiu sau în urma contactului cu viața terestră. Pentru prima dată avem trei linii de dovezi care ne dau încredere că aceste blocuri de ADN au fost create în spațiu”, a declarat un cercetător de la centrul Goddard al NASA, Michael Callahan.

Ne-am obișnuit când auzim de Ascom Group să ne gândim imediat la conflictul între Stati și Baștovoi, dar de data asta, surpriză! Noi arestări în compania Ascom. Nu ar fi totul atât de suspicios, dacă, de data aceasta, nu ar fi fost arestat unul dintre cei mai importanți martori ai lui Baștovoi, contabilul Ascom Gropu, Ion Jugănaru. El s-a întors din Sudan de 5 zile și venise la oficiul ASCOM să prezinte niște documente legate de contabilitatea afacerii, când a fost luat prin surprindere de către angajații poliției și arestat.

Începând cu acest an de studii, elevii din instituțiile preuniversitare nu vor studia „Istoria Românilor”, ci vor învăța un singur obiect – istoria. Ministrul educației, Mihai Șleahtițchi, a făcut și o declarație, conform căreia, în 2010, în Republica Moldova a fost elaborată concepția educației istorice, în baza căreia a fost întocmit curriculumului școlar la disciplina Istoria. „Aceste modificări în programul școlar sunt în strictă concordanță cu standardele europene și punctul de vedere al organismelor internaționale. Manualele, de asemenea, se vor numi manuale de Istorie”, a precizat ministrul.

Iaca am ajiuns șî la 22 de ani de când so adoptat legislația lingvistică, adicî (româna) îi limbî de Stat. Nu șî și? Avem o limbî întraiurea, cum nicăieri nu so mai văzt. Pisti tăt așeiaș fignea: plitcă, pazl, santehnică, lențile, gamburgher șî viceu. Da, o pastupit cu noi jestoca, dapu asta nu însamnî cî noi trebu sî rămânem cu fundu pi gheațî încî 1000 de ani. Avem limba noastrî și trebuie sî avem grijî de dânsa. Vouă nu vii rușâni?