„Vladimir Nikolaevici potoleşte-ţi poftele şi nu chema lumea la revoluţii! Vremea revoluţiilor sovietice şi socialiste a trecut!”, îi recomandă liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, lui Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la rezultatele alegerilor locale. Aceste declaraţii au fost făcute după ce, Voronin a ameninţat că, dacă nu vor fi organizate alegeri repetate în municipiul Chişinău, aceştia vor boicota şedinţele parlamentului.

Potrivit experţilor, soarele a intrat într-o perioadă de activitate sporită, care însă îşi va atinge apogeul în 2012. Analiştii mai informează că furtuna magnetică ce urmează să se abată peste Terra, va depăşi circa de 5 ori intensitatea celei din 1989, în rezultatul căreia, în provincia canadiana Quebec, au rămas fără energie electrică peste 6 milioane de oameni. În această situaţie, efectele înregistrate se pot vedea pe termen lung şi pot fi comparabile cu cele ale exploziei de la Cernobil. Pot aparea malformaţii, în special la copii, iar femeile insărcinate ar trebui să ia măsuri de precauţie.