“Nici un partid din Moldova nu a făcut ce facem noi astăzi: interzicem prin Statutul partidului orice fel de alianţă cu PCRM. Noi nu am negociat şi nu vom negocia cu comuniştii. Spunem acest lucru explicit, prin cel mai important document statutar al partidului nostru. MAE dă un exemplu pe care toate partidele democratice ar trebui să îl urmeze, până nu este prea târziu”, a afirmat preşedintele MAE, Veaceslav Untilă, în cadrul congresului al IV-lea al partidului.

Concluziile raportului „Evaluarea realizarilor in domeniul justitiei juvenile” dat publicităţii de UNICEF Moldova arată că în penitenciarele pentru minori condiţiile din încăperile în care sunt deţinuţi temporar copiii sunt inumane. Ce le lipseşte de fapt minorilor în locurile de detenţie şi nu numai aflăm într-un interviu cu Sorin Hanganu, coordonator programe justiţie pentru copiii la UNICEF Moldova.