Domeniul ocrotirii sănătăţii – prioritar în programul AIE La 19 iunie 2010, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei lucrătorului medical şi farmacistului, şeful statului Mihai Ghimpu a venit cu un mesaj de felicitare către lucrătorii medicali, specificând…
A fost desluşit sunetul soarelui Astronomii de la Universitatea din Sheffield au reuşit, pentru prima dată în istorie, să înscrie sunetele create de câmpul magnetic din atmosfera exterioară a soarelui. Savanţii au descoperit că…
Ostatica miliţiei transnistriene a fost eliberată Elena Dobroviţcaia, fata din Bender, ţinută în arest de către miliţia transnistriană a fost eliberată în dimineaţa zilei de 19 iunie în jurul orei 11, după trei zile de detenţie. Acest fapt a fost confirmat de Zinaida Ciuhnenco, mama tinerei şi asociaţia Promo – LEX. Elena Dobroviţcaia a fost impusă să semneze un document, ce prevede…
Soluţii şi perspective în domeniul instruirii profesionale La 18 iunie curent, la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei (CCI), s-a desfăşurat masa rotundă „Îmbunătăţirea durabilă a instruirii profesionale: soluţii şi perspective”, unde s-a abordat problema îmbunătăţirii cultivării profesionale adecvate a cadrelor pentru economia naţională…
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova