Opozitia din Ucraina a anuntat crearea la Kiev a unui asa numit „Comitet pentru protectia Ucrainei”, din care fac parte partide din Parlament si din opozitia extraparlamentara. Comitetul este condus de scriitorul Dmytro Pavlichko. Scopul declarat al noului comitet este de a apara integritatea si suveranitatea Ucrainei si de a păstra directia pro-occidentala si pro-NATO a ţării. Astazi, gruparea organizeaza la Kiev un protest de strada la care spera sa adune mii de suporteri.

Conducerea Băncii Naționale a Moldovei a declarat că nu intenționează să intervină pe piața pentru a opri aprecierea leului faţă de euro. Potrivit guvernatorului Dorin Drăguţanu, aprecierea în ultima perioadă a leului moldovenesc, în raport cu moneda europeană a avut loc exclusiv din cauza deprecierii euro faţă de dolar. Oficialul mai spune că intervențiile băncii centrale pe piața valutară sunt efectuate doar în cazul unor speculații care destabilizează cursul de schimb.

Miniştrii de finanţe ai statelor membre ale UE au decis instituirea unui pachet de măsuri de 750 de miliarde de euro care să susţină mai ales ţările din zona de circulaţie a monedei unice europene, confruntate cu o criză financiară de proporţii. Decizia clasei politice s-a dovedit a fi eficientă; ea a stopat atacurile aupra stabilităţii monedei euro declanşate de speculanţi pe pieţele financiare.