Preşedintele interimar al Republicii Moldova si preşedinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu se află la Cracovia unde participă la ceremoniile de înmormîntare ale preşedintelui Poloniei Lech Kaczyinski si soţiei sale Maria. Împreuna cu alţi 94 de oameni, reprezentanţi ai elitei politice, academice, militare şi din societatea civila poloneză, preşedintele şi soţia sa au murit la 10 aprilie, la Smolensk, intr-un accident aviatic.

Norul de cenuşă vulcanică nu prezintă niciun pericol pentru populaţie, până la 2.000 de metri altitudine nu există nicio particulă, singurele probleme fiind cele de trafic aerian, a declarat, sâmbătă, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, prezent la Păltiniş la reuniunea prefecţilor şi subprefecţilor. Acest aspect a fost precizat şi de către Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.